Ce mâncăm dacă ne trezim în mijlocul naturii, rupți de civilizație?

A ști că te poți descurca oriunde folosind elementele ce te înconjuară, îți conferă o stare de calm și luciditate în orice situație.

Când nu ai apă suficientă la dispoziţie, încearcă să mănânci numai plante. Acestea nu fac sete, spre deosebire de peşte, carne, ouă.

HRANA VEGETALĂ

E buna de mâncat?

Cum verifici:

1. Dacă: are coaja păroasă, cleioasă, mucilaginoasă; creşte în apropierea unui cadavru de animal – arunc-o.

2. Rupe planta, freac-o între degete: nu trebuie să irite pielea, să miroase urât, să aibă suc lăptos. Aşteaptă câteva minute, să te convingi.
3. la o bucăţică mică din ea şi ţine-o 5 minute între dinţi şi buza inferioară.
4. Dacă în acest timp nu se produce în gură un gust de săpun, amar, iute, arzător, mestec-o şi înghite-o.
5. Dacă după jumătate de oră nu apar semne rele, mai mănâncă puţin – cam o lingură.
6. Dacă după 1 oră totul e în ordine, mănâncă mai mult – cam 2 linguri.
7. Dacă în următoarele 8 ore nu apar semne rele, mănâncă o cantitate mai mare – aproximativ o mână.
8. Dacă în următoarele 10 ore nu apar semne de boală la stomac, înseamnă că planta respectivă este bună de mâncare.

Nu verifica mai mult de o plantă o dată.

Unele plante bune de mâncat nu satisfac acest test, dar majoritatea plantelor comestibile îl trec.

După ce o plantă trece examenul indicat mai sus, nu mânca imediat o cantitate mare, ci creşte-o treptat, zilnic. O cantitate mică de mâncare otrăvitoare nu are puterea să omoare sau să producă o boală gravă, dar o cantitate mare o poate face.
Nu amâna, ci caută rezerve şi verifică plantele comestibile din zonă – cât timp încă mai ai ce mânca.
O plantă pe care o mănâncă păsările sau animalele poate să nu fie bună şi pentru om. Înainte de a o mânca, verific-o la fel ca pe alte plante necunoscute – aşa cum am arătat mai înainte.

Învaţă cumva să identifici plantele comestibile – s-ar putea ca aceste cunoştinţe să-ţi salveze viaţa! Studiază cărţile de botanică etc.

Pentru supravieţuire poate fi suficientă cunoaşterea (temeinică) a doar 2-3 specii mai răspândite, lată câteva recomandări:
- Zona temperată: păpădia, urzica, ştevia, pătlagina.
- Zona tropicală şi subtropicală: palmierul, smochinul, bambusul.
- Zona deşertică: mescal, părul ţepos, baobabul, acacia (nu în Americi).
- Zona polară: molidul, salcia şi răchita (în nord), lichenii, plantele din zona temperată, care vara cresc şi aici.
- Zona de coastă: laver, varecul.
Plantele comestibile care pot fi găsite aproape peste tot sunt:
a) Ierburile (inclusiv orezul, secara, grâul). Îngrămădeşte iarba pe o cârpă sau pe o haină şi bate-o cu un băţ ca să scuturi seminţele. Freacă, rupe şi suflă pleava, iar boabele sau seminţele bagă-le într-un vas. Aruncă seminţele negre sau veştede. Bate-le, zdrobeşte-le, macină-le. Fierbe-le sau prăjeşte-le. Şi tulpinile lor sunt bune de mâncat.
b) Coaja de copac (straturile interioare) poate fi mâncată fiartă ori prăjită, sau mestecată crudă. Dacă însă este prea amară nu o folosi.
c) Boabele trebuie mai întâi verificate cu grijă – ar putea fi otrăvitoare, chiar dacă păsările le mănâncă.

d) Ferigile (mai ales frunzele tinere) pot fi mâncate la nevoie. Îndepărtează prin frecare perişorii: rupe creanga tânără, strânge tulpina cu palma şi trage frunzele prin pumn. Fierbe-le. Feriga adultă distruge vitamina B din corp, ceea ce provoacă moartea. Mănâncă numai vârfurile tinere, strâns ghemuite ca un arc. Toate ferigile din zona temperată nordică sunt comestibile când sunt tinere, dar unele sunt prea amare.
e) Iarba elefantului (în toate zonele calde şi umede) creşte mai înaltă ca omul şi are seminţe care seamănă cu fitilul de la artificii. Fierbe rădăcinile, florile şi mugurii.
f) Bambusul are multe părţi comestibile: seminţele, mugurii şi rădăcinile. Există multe varietăţi de bambus: de la un fel de iarbă înaltă (prin locurile umede) până la copaci de peste 30 mînălţime. Creşte oriunde are suficientă umezeală şi căldură.
g) Iarba de mare – creşte agăţată pe stânci, sau plutitoare, poate fi mâncată dacă este sănătoasă, proaspătă şi tare. Însă produce şi măreşte setea. Dar nu consuma iarba de mare când e vâscoasă,lipicioasă sau putredă.

h) Muşchiul şi lichenii pot fi răzuiţi, cojiţi sau culeşi de pe pietre şi de pe stânci. Spală-i bine în apă şi fierbe-i.

Sunt necomestibile şi periculoase plantele:
- Cu suc lăptos (cu excepţia unora bine stabilite, ca păpădia);
- Roşii la culoare;
- Cu fructele împărţite în 5 segmente;
- Fructele şi boabele strălucitor colorate;
- Care irită, ard sau rănesc pielea;
- Cu peri mici pe tulpină şi pe frunze (irită gura şi tubul digestiv);
- Cu frunze ofilite şi veştede (de exemplu frunzele verzi, tinere, de mure, fragi, prun, piersic sau cireş sunt comestibile, dar veştede sunt otrăvitoare);
- Cu gust greţos.

Ciupercile sunt periculoase pentru omul obişnuit, nepriceput. Evită-le – afară de cazul în careştii precis că nu sunt otrăvitoare. Cele de mărime mijlocie sunt mai uşor de identificat şi mai puţin stricate de insecte. Culege ciuperca întreagă, ca să fie mai uşor de identificat. Până te lămureşti singur sau cu ajutor, ţine ciupercile separat – altfel, cele otrăvitoare vor contamina şi celelalte ciuperci sau plante. Pentru siguranţă, toate plantele ar trebui gătite şi fierte, mai ales dacă nu eşti sigur că sunt comestibile.

Atenţie

Gătirea sau fierberea nu îndepărtează otrava ciupercilor. În plante pot fi două otrăvuri cunoscute, ambele uşor de descoperit:
- Acidul cianhidric – are gust şi miros de migdale sau de piersici amare. Exemplul cel mai la îndemână este laurul – striveşte o frunză şi memorează mirosul. Evită sau aruncă orice plantă care miroase aşa.
- Acidul oxalic – sărurile sale (oxalaţii) se găsesc în plante cum ar fi: rubarba (reventul) sălbatică şi măcrişul lemnos. Se recunoaşte după senzaţia de ascuţit, uscat, înţepător, şi după arsura produsă pe piele sau pe limbă. Evită sau aruncă orice plantă care produce astfel de senzaţii.Culegerea plantelor trebuie făcută metodic.

Adună recolta într-un coş, într-o cutie sau o plasă astfel încât să nu se strivească, ceea ce lear provoca vestejirea urgentă.

Frunze şi tulpini -alege-le pe cele tinere, sunt mai gustoase şi mai fragede.

Frunzele conţin multe minerale şi vitamine. Nu le fierbe prea mult.

Tulpina unor plante este comestibilă. Dacă este moale, jupoaie coaja fibroasă (aţoasă), tai-obucăţi sau felii, apoi fierbe-o.

Miezul unor tulpini mai bătrâne poate fi mâncat după ce a fost extras prin despicarea tulpinii. Fibrele rezultate pot fi folosite la împletituri sau funii.

Rădăcini şi tuberculii – alege plantele mai mari şi mai bine dezvoltate. Dacă nu poţi smulge rădăcina din pământ, sapă în jurul ei, apoi salt-o în sus cu un băţ sau cu o ţepuşă.

Florile unor plante sunt comestibile: tei, salcâm, trandafir, hamei, ciuboţica cucului,muşeţel.

Fructe – culege numai fructele coapte, bine colorate, de la plantele mari şi bine dezvoltate. Murele sau zmeura verzi şi tari sunt indigeste. Curăţă coaja tare şi amară de pe fruct.

Atenţie! Anumite seminţe şi boabe sunt foarte otrăvitoare. Gustă, dar nu înghiţi. Verifică-le cu metoda indicată mai sus şi aruncă orice sămânţă care nu are gust bun, este amară sau arde limba (exceptând condimentele ca piperul etc). Uneori spicele unor cereale, în loc de seminţele normale autotal sau parţial nişte excrescenţe cu boabe mari, ca de fasole, negre. Acestea sunt otrăvitoare. Aruncă întregul spic!

Nucile conţin proteine şi grăsimi, fiind un aliment valoros. Eventualul gust amar poate fi îndepărtat prin spălarea miezurilor zdrobite în apă curgătoare, de râu.

Sursa: http://2012numaratoareainversa.ro/2012/ce-mancam-daca-ne-trezim-in-mijlocul-naturii-rup%C8%9Bi-de-civiliza%C8%9Bie_200.html